luni, 2 decembrie 2024

Publicat la 12/02/2024 09:10:00 p.m. de

Pe mâna liberalilor

Liberalii au fost pe primul loc la Camera Deputaților cu 3.549 voturi obținute, respectiv 19,07%, cât și la Senat unde au avut 3.428 voturi, respectiv 18,42%. AUR și USR au completat podiumul la Senat, în timp ce la Camera Deputaților ordinea a fost inversă.  În județul Sibiu, clasamentul a fost PNL, AUR, USR. Duminică ieșim din nou la urne și alegem viitorul președinte al României, dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi.
 

18.919 persoane au votat în cele 42 secții din municipiul Mediaș și satul aparținător Ighișu Nou la alegerile parlamentare din 1 Decembrie. Prezența înregistrată la urne a fost de 41,09%. Cele mai multe voturi în municipiul Mediaș au fost obținute de PNL, atât la Senat cât și la Camera Deputaților. Astfel, liberalii au fost pe primul loc la Camera Deputaților cu 3.549 voturi obținute, respectiv 19,07%, Alianța pentru Unirea Românilor s-a clasat pe poziția a doua cu 2.767 voturi, respectiv 14,86%, în timp ce Uniunea Salvați România a obținut locul al treilea cu 2.724 voturi, adică 14,63%. Pe locul 4 s-a clasat Partidul Social Democrat cu 2.443 voturi – 13,12%, iar pe locul cinci a fost S.O.S. România cu 1.505 voturi adică 8,08%.
 
Similar cu județul
 
La Senatul României, Partidul Național Liberal a obținut la Mediaș 3.428 voturi, respectiv 18,42%, Uniunea Salvați România a ocupat locul al doilea cu 2.742 voturi, respectiv14,73%, în timp ce Alianța pentru Unirea Românilor s-a clasat pe poziția a treia cu 2.728 voturi, adică 14,66%. Partidul Social Democrat a strâns 2.573 voturi, adică 13,83%, iar S.O.S. România a avut 1.626 adică 8,74%. La nivelul județului Sibiu, clasamentul este identic atât la Senat cât și la Camera Deputaților. PNL ocupă primul loc, AUR este pe 2, USR pe locul al treilea, PSD ocupă locul 4, iar P.O.T. (Partidul Oamenilor Tineri) s-a clasat pe poziția a cincea.
 
Noi incidente
 
Alegerile parlamentare desfășurate pe 1 Decembrie nu au fost lipsite de incidente în județul Sibiu, iar polițiștii au aplicat 5 sancțiuni contravenționale. Acestea au vizat continuarea propagandei electorale în mediul on-line, instigarea la săvârșirea de acțiuni ilicite contrare ordinii și liniștii publice, dar și agresiune în zona unei secții de votare. Totodată, se efectuează verificări în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de coruperea alegătorilor. „De la începutul procesului de votare până la închiderea urnelor de vot, la nivelul județului Sibiu au fost înregistrate 7 incidente. Au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, dintre care o amendă în valoare de 500 de lei și 4 avertismente scrise. De asemenea, au fost întocmite 4 dosare penale. Printre neregulile constatate amintim fotografierea buletinului de vot, continuarea propagandei electorale, coruperea alegătorilor, frauda la vot” a explicat Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
 
Duminică, din nou la urne
 
Judecătorii Curții Constituționale au decis luni după-amiază să respingă contestația lui Cristian Terheș, depusă după primul tur al alegerilor prezidențiale. Aceștia au validat primul tur și au decis organizarea celui de al doilea tur de scrutin în data de 8 decembrie. „În cadrul examenului de constituționalitate privind respectarea procedurii pentru alegerea președintelui României, judecătorii au hotărât cu unanimitate de voturi respingerea ca neîntemeiată a cererii lui Cristian Terheș. A hotărât confirmarea și validarea rezultatului. Organizarea celui de-al doilea tur de alegeri la care vor participa domnul Călin Georgescu și doamna Elena Lasconi. Curtea a sesizat că voturile din diaspora nu au fost constestate și ca urmare a constatat că nu se mai impune renumărarea acestora a declarat Marian Enache, Preș
edintele CCR.
    Trimite prin e-mail