Povestea crucii, redată în lemn de cireș de către un preot sibian, fost „ucenic” al unui pușcăriaș. FOTO

Despre sat se spune că a fost întemeiat de crescătorii de găini care asigurau hrană călugărilor cunoscutei abații cisterciene din Cârța, drept pentru care primul nume al așezării a fost Găinari.

Satul are două biserici însă doar una este frecventată de credincioși, cealaltă urmând a intra în reabilitare.

Biserica cu hramul Sfântului Nicolae a fost zămislită pe vremea preotului Nicolae Huiu, la 1884, iconostasul fiind pictat de frații Grecu, iscusiți pictori ai sfârșitului de secol XIX.

„Pe părintele Vasile Davidoiu l-am întâlnit în fața bisericii, pe uliță mai aflându-se doar patru câini, toți prietenoși. Chiar și pentru ei, preotul are o vorbă bună dar și ceva mâncare pe care o aduce din Sibiu, de unde face naveta”, arată Consiliul Județean într-o postare pe Facebook.

„Din 2009, până în 2019 am lucrat la reabilitarea bisericii, cu ajutorul enorm al comunității și al prietenilor”, spune părintele trecând pe lângă stâlpii sculptați de la intrare. Lemnul acestora a prins viață sub dalta mânuită cu multă pricepere chiar de mâinile sale.

De altfel, multe dintre obiectele bisericești au fost realizate de către preot, între acestea aflându-se chivotul, în care ține sfânta împărtășanie pentru cei bolnavi, iconostasul și analogul, un fel de suport mobil pe care așază Biblia.

Dar cele mai interesante lucrări ale sale sunt cele 80 de cruci sculptate, care reproduc tot atâtea tipuri de cruci, din cele 400 existente la nivel mondial.

„Crucea m-a fascinat dintotdeauna, ea reprezentând suferința, moartea și viața. Există 400 de modele de cruci, începând de la crucea indiană Tau, cu origini în orientul păgân, continuând cu crucea latină, cu brațe inegale, și cea greacă, cu patru brațe egale”.

În cei 72 de ani de viață, părintele Davidoiu a văzut multe. Primii ani a slujit într-un sat de la poalele munților Făgăraș, însă viața l-a dus spre Dunăre, în comuna doljeană Brebova: „Locuiam într-o casă dărăpănată, fără electricitate iar iarna ne încălzeam arzând știuleți de porumb. Fiul meu, care era mic pe atunci, a făcut râie de la caprele vecinilor. A fost foarte greu”.

După câteva luni s-a mutat la Filiași, unde l-a cunoscut pe George, un fost gestionar care fusese închis pentru delapidare. „A avut o lipsă în gestiune de 400 mii lei, o sumă enormă la acea vreme. George avea un atelier de confecționat galerii din lemn, acele suporturi pentru perdele. Aproape instant am fost atras de felul în care sculpta lemnul”, își amintește părintele primii pași făcuți spre sculptură.

A fost perioada în care fostul pușcăriaș l-a învățat pe preot tainele lemnului, iar ucenicul și-a sprijinit meșterul pe calea reabilitării: „Comunitatea îl marginalizase după ce a fost condamnat. Nimeni nu-i mai trecea pragul casei, nu mai avea prieteni. Încet-încet, lucrurile s-au schimbat atunci când oamenii au văzut că preotul lor muncește cot la cot cu cel pe care-l desconsiderau”.

Căderea regimului comunist l-a readus pe părintele Davidoiu în Sibiu, unde a slujit o perioadă la mica bisericuță de lemn din Dumbrava Sibiului, fiind totodată profesor de religie la Școala generală Mârșa și la Școala nr. 4 Sibiu.

Anul 1995 îl aduce la Poienița, sat pe care, de aproape trei decenii, îl păstorește neîntrerupt. „Mai sunt 10 adulți, majoritatea vârstnici, și patru copii. Țin slujbă în fiecare duminică și la sărbători, însă le trec pragul oricând au nevoie”.

Sunt mulți cei ce cred că părintele este cel care a ținut satul în viață, între aceștia aflându-se și Daniel Cândulețiu, primarul comunei Cârța. „Merg la slujbele părintelui și mă bucur să văd biserica plină. Sunt zeci de oameni care vin în Poienița doar pentru a-l asculta. Este un om cu mult har și sunt convins că fără biserică, satul ar fi fost pustiu până acum”.

Pentru sculpturile sale, părintele folosește lemnul de cireș. Cu migală, răbdare și un permanent zâmbet pe chip, a transformat bucățile de lemn în simbolul credinței. „Aceasta este crucea regelui Knot, aceasta este crucea celtică, cea de lângă este malteză, iar următoarea este cea a Sfântului Florian, care este și patronul spiritual al pompierilor.” Rând pe rând, cele 80 de cruci așezate deasupra iconostasului sau pe pervazul geamurilor, își dezvăluie simbolistica, fiecare având în spate o pildă de înțelepciune și un sfat pentru privitor.

În vara acestui an, cele 80 de cruci au fost prezentate în expoziția „Crux Christiana” găzduită de Mitropolia Ardealului, prilej cu care IPS Laurențiu a descris publicului însemnătatea crucii: „Sub ocrotirea Sfintei Cruci suntem luați de când ne naștem, prin Taina Sfântului Botez, și până trecem la Domnul, cu mâinile pe piept în chipul crucii, fiind străjuiți la capul mormântului de același semn al biruinței și al nădejdii de mântuire”.

Din cele 400 de modele cunoscute, părintele Davidoiu a reprodus 80. Știe că nu-i lucru ușor, însă își pune nădejdea în Cel de Sus, rugându-L să-i îngăduie timp, să-i dea putere și răbdare pentru a duce la bun sfârșit misiunea pe care singur și-a asumat-o.

În fața altarului, preotul ține în mână crucea-ancoră, cea în care marinarii își spun speranța la ceas de deznădejde. Marinari sau nu, toți avem nevoie de reazăm când valurile vieții ne trag departe de mal, fie că acel sprijin este un om sau o cruce, simbol al credinței, ori amândouă la un loc.

„Între timp, mica biserică din satul cu 14 suflete va continua să se îmbogățească cu fiecare bucată de lemn de cireș trecută prin palmele părintelui, și care, odată purtând un nou și felurit chip al crucii, va mărturisii speranța în bine și va vesti că județul Sibiu are oameni și locuri de poveste!”, adaugă CJ.