Azi, 27 ianuarie 2025, a continuat distribuirea
produselor achiziționate în cadrul proiectului
finanțat din fonduri europene „Dotarea
cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de
învățământ preuniversitar și a unităților conexe din Municipiul Mediaș, Județul
Sibiu”, aferente loturilor „Achiziție de materiale didactice“ și „Achiziție mobilier săli de clasă”.
În
cadrul proiectului, unitățile de învățământ medieșene vor fi dotate cu mobilier, materiale didactice, numeroase echipamente pentru
laboratoare, săli de sport și spații de joacă, precum şi dotări audio-vizuale
şi IT adaptate învăţământului interactiv.
„Asigurarea
unei baze materiale corespunzătoare pentru tot ce înseamnă sistem de învățământ
în municipiul Mediaș rămâne o prioritate pentru mine și în acest mandat. Mă
bucură să observ că și grădinițele din Mediaș beneficiază, în urma unui program
pe care l-am derulat împreună pe fonduri europene nerambursabile, de o bază
materială corespunzătoare și aici mă refer la material și nu în ultimul rând la
foarte multe jucării. Vom continua să susținem activitatea sistemului de
învățământ pe toate căile pe care le
avem la dispoziție“, a declarat Gheorghe Roman, primarul municipiului Mediaș.
„În cadrul acestui proiect, am
primit kituri educaționale, mese luminoase, fotolii, dulapuri pentru
materialele didactice, mai multe fotolii pentru colțul de odihnă, relaxare,
truse de meserii, păpuși multiculturale, bucătării. Acestea sunt extrem de utile,
mai ales în procesul instructiv-educativ din cadrul unității noastre și al
structurii noastre, Grădinița nr. 1 de pe strada Azilului. Mulțumim pe această
cale domnului primar și echipei sale, precum și tuturor celor implicați pentru
realizarea și ducerea la bun sfârșit a acestui proiect, în numele întregului
colectiv, al copilașilor și al părinților“, a transmis directorul Grădiniței nr. 1,
doamna Alina Roman.