luni, 24 februarie 2025

Publicat la 2/24/2025 09:15:00 a.m. de

Gata cu amicalele! ACS Mediaș revine în campionatul Ligii 3, sâmbătă, pe teren propriu, tocmai cu liderul Gloria Bistrița

Campionatul Ligii 3 se reia la sfârșitul acestei săptămâni. Formația lui Alexandru Curtean va întâlni, în fața propriilor suporteri, liderul seriei, Gloria Bistrița. Partida este programată sâmbătă, 1 martie, de la ora 15:00. În ultimul amical al iernii, medieșenii au remizat la Sibiu cu SCM Râmnicu-Vâlcea, liderul seriei a opta. O victorie, trei înfrângeri și trei rezultate de egalitate este bilanțul meciurilor de pregătire din această iarnă.
 
 
Liga 3 pornește în 2025 cu etapa cu numărul 16, antepenultima din sezonul regular. Pentru ACS Mediaș, prima partidă oficială din acest an se anunță a fi una dificilă. La sfârșitul acestei săptămâni vine, la Mediaș, Gloria Bistrița, liderul seria a șaptea. În turul campionatului, confruntarea s-a terminat la egalitate, 2-2, ACS fiind egalată în prelungiri de formația gazdă. Cele două formații sunt despărțite în prezent de 9 puncte. Gloria pregătită de Cristian Pustai este pe prima poziție a clasamentului cu 34 puncte, în timp ce medieșenii sunt pe locul 4 cu 25 de puncte acumulate după primele 15 etape de campionat.
 
Remiză la Sibiu
 
La sfârșitul săptămânii trecute, ACS Mediaș a disputat al șaptelea meci de pregătire din pauza de iarnă. Adversarul a fost SCM Râmnicu-Vâlcea, formație care evoluează în Seria a 8-a din Liga a III-a. Medieșenii au început partida disputată pe terenul CFR Sibiu în formula Fabio Blaga, Mihai Stancu, Paolo Stan, Cristian Avram, Ionuț Nadolu, Răzvan Greu, Alin Dohotariu, Edmond Lenghel, Cătălin Tineiu, Andrei Vîlea și Lucian Noian. În repriza a doua au mai intrat pe teren Gabriel Țala, Octavian Ursu, Cristian Maxim, Raul Orlandea și Dorinel Todoran.
 
Câte un gol pe repriză
 
Prima repriză a meciului de verificare disputat vineri la Sibiu a fost una cu ocazii de ambele părți. Formația lui Alexandru Curtean a intrat în avantaj la cabine grației reușitei semnate de Cristian Avram. Căpitanul medieșenilor a reușit să marcheze la ultima fază a primei reprize. Actul secund a continuat în aceeași notă, cu oportunități de ambele părți. Echipa din Râmnicu-Vâlcea a reușit să restabilească egalitatea, care s-a menținut până la ultimul fluier al arbitrului. Autorul golului a fost Alexandru Dandea, cel care a punctat pentru formația sa în minutul 60 al confruntării.
 
O singură victorie
 
ACS a terminat seria amicalelor cu un bilanț de o victorie, trei înfrângeri și trei rezultate de egalitate. Gruparea de pe Târnava Mare a pierdut cu scorul de 2-0 prima partidă de verificare a iernii, în deplasare pe terenul formației Corvinul Hunedoara. A urmat apoi succesul din deplasare cu CSC 1599 Șelimbăr, scor 2-1. Al treilea amical a fost cel de pe teren propriu cu CSM Vaslui, câștigat de moldoveni cu scorul de 4-2. Viitorul Cluj s-a impus apoi la Mediaș cu scorul de 2-1, în a patra partidă de verificare a jucătorilor pregătiți de antrenorul Alexandru Curtean. Au urmat apoi două remize la Mediaș, 2-2 cu AFC Odorheiu Secuiescu, respectiv 3-3 cu ACS Kids Tâmpa Brașov. În fine, ultima partidă cu SCM Râmnicu-Vâlcea s-a terminat 1-1.
    Trimite prin e-mail