Începând de ieri, 4 februarie, la Spitalul Municipal Mediaș, funcționează un Centru de Evaluare pentru Gripă și alte infecții respiratorii. Acesta a fost organizat în clădirea Secției de Pneumologie și va funcționa în zilele lucrătoare, între orele 9:00-13:00.
Măsura a fost luată pentru a preveni și limita numărul de îmbolnăviri prin gripă și alte infecții repiratorii, în contextul în care la nivel național a fost instituită starea de alertă epidemiologică. Bolnavii se pot prezenta în Centrul de evaluare fără bilet de trimitere de la medicul de familie și indiferent de statutul de asigurat. Se recomandă ca persoanele asigurate să aibă asupra lor cardul de sănătate și cartea de identitate. La sfârșitul săptămânii trecute, Ministerul Sănătății a instituit starea de alertă epidemiologică determinată de gripă, în instrucțiunea emisă regăsindu-se și o serie de măsuri generale recomandate pentru populație. Printre acestea se numără consultarea medicului de familie la apariția simptomelor respiratorii pentru a stabili indicațiile terapeutice, izolarea la domiciliu și eventuale investigații suplimentare. De asemenea, pentru persoanele care prezintă simptomatologie respiratorie se recomandă purtarea măștii de protecție, dacă trebuei să se deplaseze în comunitate. Totodată respectarea etichetei tusei și strănutului, utilizarea de batiste de unică folosință, menținerea unei igiene adecvate a mâinilor, în vederea reducerii răspândirii virusului și eitarea aglomerațiilor, aerisirea spațiilor închise și purtarea măștii de protecție.