luni, 24 martie 2025

Publicat la 3/24/2025 10:40:00 a.m. de

Copii de la Ippon Mediaș, pe podium la Campionatul Național. Titluri de campioni pentru Ava Țichindelean și Iosif Clinciu

Ava Țichindelean și Iosif Clinciu, de la Ippon Mediaș, au cucerit medalii de aur la Campionatul Național de karate-do WUKF pentru copii, confirmând încă o dată nivelul înalt de pregătire al karatiștilor medieșeni încă de la vârste fragede. În cadrul aceleiași competiții, Adelina Bârsan, Noah Țichindelean și echipa de fete formată din Ana Jeler, Antonia Muntean, Ava Țichindelean și Liana Țuțuianu au cucerit medalii de argint. De asemenea, sportivii de la Ippon Mediaș au cucerit și 7 medalii de bronz.

 
Micuții karatiști de la Ippon Mediaș s-au întors de la Naționale cu 4 medalii de aur, 3 de argint și 7 de bronz. Performerii delegației formate din 22 de sportivi medieșeni au fost Ava Țichindelean și Iosif Clinciu, ambii devenind campioni naționali.

Ava Țichindelean a fost extraordinară, cucerind 3 medalii de aur! A fost cea mai bună la Kata - 9 ani, 6 kyu+5 kyu+4 kyu Shotokan, Kihon - 9 ani, 6 kyu și la Kumite Shobu Nihon - 9 ani, +140 centimetri.
Iosif Clinciu a cucerit titlul național la Kata - 12 ani, 9 kyu+8 kyu+7 kyu Shotokan.

Adelina Bârsan a cucerit argintul la Kata - 12 ani, 9 kyu+8 kyu+7 kyu Shito Ryu+Wado Ryu. Tot cu medalii de argint au fost recompensate Noah Țichindelean la Kihon - 7 ani, 7 kyu și echipa de fete formată din Ana Jeler, Antonia Muntean, Ava Țichindelean și Liana Țuțuianu, la Kumite Rotative, 9-10 ani.
 
Aceeași Liana Țuțuianu a cucerit și două medalii de bronz la Kata - 9 ani, 6 kyu+5 kyu+4 kyu Shotokan, respectiv la Kumite Shobu Nihon - 9 ani, +140 centimetri. Tot medalii de bronz au mai cucerit Yannis Muntean la Kihon - 7 ani, 8 kyu și Petru Vacarciuc la Kumite Shobu Nihon - 12 ani, -155 centimetri.
De asemenea, pe locul 3 s-au clasat și echipele formate din Iosif Clinciu, Patrick Indrea și Petru Vacarciuc la Kumite Rotative, 11-12 ani, respectiv Ștefan Chiciudean, Răzvan Cotorogea, Denis Muntean și Octavian Urian la Kumite Rotative, 9-10 ani.

Campionatul Național de karate-do WUKF pentru copii, categorii individuale și echipe, a avut loc în perioada 22-23 martie, în Sala Sporturilor din Fundata, în inima Cheilor Grădiștei. O competiție care a reunit 579 sportivi din 56 de cluburi, pentru probe de kata, kihon și kumite individual, dar și la kata și kumite echipe.

Acesta este orașul nostru, Mediaș, un oraș cu copii excepționali! Mulțumim celor care ajută la obținerea acestor performanțe“, și-a felicitat elevii antrenorul emerit Doru Țichindelean.
    Trimite prin e-mail