În cadrul
proiectului de mobilitate în domeniul educației școlare Erasmus+
2024-1-RO01-KA121-SCH-000222540, finanțat prin programul Uniunii Europene
Erasmus+, două cadre didactice ale Centrului
Școlar de Educație Incluzivă Mediaș au participat la o activitate de
formare de tip „Job Shadowing”. Aceasta s-a desfășurat în perioada 24 – 28
februarie, la școala EB1/PE Cruz de Carvalho, din Funchal, Portugalia.
Activitatea de „Job
Shadowing” este o experiență interactivă de învățare pentru cele două persoane
participante. În cadrul acesteia se observă câte un profesionist cu rol de
mentor la locul său de muncă pe parcursul sarcinilor și rutinelor zilnice. „Prin
această activitate se urmărește dobândirea de noi competențe în domeniul
managementului școlii și a promovării dezvoltării durabile precum și
structurarea celor existente cu impact direct asupra îmbunătățirii practicilor
și metodelor noastre de predare și includerea în oferta educațională a școlii a
unei serii de activități și proiecte extracurriculare care să responsabilizeze
atât elevii cât și întregul personal față de mediu și schimbările climatice. Suntem
încrezători că experiențele de învățare din această mobilitate vor avea un
impact inovator asupra activităților educative și de management din școala noastră
și că vor contribui semnificativ la dezvoltarea profesională și personală a
personalului școlii participant la mobilitate, precum și la atingerea
obiectivelor proiectului”, se arată într-un comunicat semnat de echipa de
proiect a Centrului Școlar de Educație Incluzivă Mediaș.