miercuri, 9 aprilie 2025

Publicat la 4/09/2025 10:42:00 a.m. de

Intervenție pe strada Gării

Reabilitarea străzii Gării reprezintă o prioritate pentru operatorul regional de apă și apă uzată Apa Târnavei Mari. Pe această arteră a fost introdusă o conductă de canalizare menajeră nouă, fiind necesară realizarea unei subtraversări pe sub calea ferată.

Strada Gării este prinsă în programul municipalității de întreținere a drumurilor, astfel că întreg tronsul cuprins între Șoseaua Sibiului și sensul giratoriu de la intersecția cu strada Titus Andronic va fi reabilitat. Concret se vor reabilita trotuarele și se va turna covor asfaltic.  Pe strada Gării, după ce constructorul va remedia partea sa de lucrări ca să zic așa, refacerile pe zona afectată a străzii, Primăria Mediaș are în programul de întreținere a drumurilor o lucrare de reabilitare a acesteia, pe tronsonul cuprins între Șoseaua Sibiului și sensul giratoriu de la intersecția cu strada Titus Andronic. Aici vorbim despre reabilitarea trotuarelor, inclusiv de așternerea de covor asfaltic”, a declarat Ovidiu Pietraru, Administratorul public al municipiului Mediaș

    Trimite prin e-mail