Grădinița numărul 12 în parteneriat cu Ocolul
Silvic Mediaș și Primăria municipiului de pe Târnava Mare, a derulat un proiect
intitulat „Natura, prin ochi de copil”.
În cadrul acestuia, copiii și
educatoarele au luat parte la o acțiune de plantare de puieți în zona barajului
Ighiș. Cu ajutorul unui reprezentant al Ocolului Silvic Mediaș, aceștia au învățat
și apoi aplicat pașii necesari pentru plantarea unui puiet. „Copilașii au explorat natura cu lupa, au
analizat materiale naturale și au făcut comparații între imaginile din cărți și
realitate, au observat barajul și au discutat despre importanța apei. Totodată,
s-au jucat, au învățat, au râs și au descoperit natura cu toată curiozitatea și
bucuria specifică vârstei lor. La final, copiii s-au bucurat de o delicioasă
surpriză oferită de domnul primar
Gheorghe Roman, căruia îi mulțumim și care ne surprinde mereu plăcut, o masă cu
pizza savurată în aer liber, urmată de momente de relaxare și voie bună la
soare. O zi în care am învățat, am simțit și am iubit natura așa cum este ea:
simplă, vie și generoasă. Mulțumim tuturor celor implicați pentru sprijinul
acordat și pentru amintirile frumoase create împreună!”, spune Alina Roman,
Directorul Grădiniței Numărul 12 Mediaș.