La sărbătorile mari ale Bisericii nu
participă numai oamenii, ci şi cerul şi pământul, şi cele de pe pământ şi cele
din cer şi cele de sub pământ şi cele de deasupra cerurilor.
În Duminica aceasta ce premerge Duminica
Învierii, iată, avem momentul acesta în care Domnul intră în Ierusalim; intră
în oraşul despre care afirmase, nu de puţine ori, că va purta în el şi momentul
cel mare al Patimii şi Morţii Sale, dar că va fi şi martorul Învierii Sale.
Haideţi să ne închipuim un pic, cu ochii minţii, momentul acesta al intrării în
Ierusalim!
De nenumărate ori ni se spune în Evanghelia de astăzi, fie printre rânduri, fie chiar clar, că Domnul nu era întâmpinat neapărat pentru că vestise bine Împărăţia lui Dumnezeu sau pentru că făcuse mulţime de alte minuni înainte, ci mai cu seamă pentru că, auziţi: din mulţime, iudeii au aflat că este acolo şi au venit „nu numai pentru Iisus, ci să-l vadă şi pe Lazăr, pe care-l înviase din morţi“. Evanghelia însăşi se termină: „Deci da mărturie mulţimea care era cu El când l-a strigat pe Lazăr din mormânt şi l-a înviat din morţi. De aceea L-a întâmpinat mulţimea, pentru că auzise că El a făcut minunea aceasta“.
Îi redă viaţa
Ce se întâmplase? Ştim cu toţii că în
Betania locuia Lazăr împreună cu două prietene de familie ale Mântuitorului, să
spunem, împreună cu Maria şi Marta, cele pe care le şi ştim slujind la masă şi
vor rămâne pururea exemplul slujirii în duh şi slujirii în faptă a lui Hristos.
Deci cele două ies în întâmpinare, anunţând pe Mântuitorul că fratele lor a
murit. Domnul spune că nu a murit, ci doarme, şi-l învie, dând la o parte
piatra mormântului, putoare izbucnind din mormânt. Dar El îl învie pe Lazăr,
scoţându-l afară din mormânt, desfăcându-l din toată împletitura aceea de
mahrame în care era înfăşurat în mormânt, şi îi redă viaţa.
Învierea lui Lazăr, cea pe care am prăznuit-o cu o zi înainte, în Sâmbăta numită a lui Lazăr (n.r. – sâmbătă 11 aprilie), este ultima etapă a învierilor pe care Domnul le face pentru a-i obişnui pe oameni măcar cu ideea că se poate învia din morţi (…)
Şi cerul, şi pământul
În tradiţia ortodoxă, Duminica aceasta
se mai cheamă Duminica Floriilor, purtând un nume, fără îndoială, al unei
sărbători păgâne, dar pe care creştinismul ortodox românesc a botezat-o, dacă
vreţi, în numele Sfintei Treimi. Era Duminica Înfloririi florilor. Era Duminica
sărbătorii florilor şi Dumnezeu a rânduit ca în anul acesta, cu adevărat,
magnoliile şi florile toate şi pomii să înflorească, iată, în apropierea
acestei zile minunate a Floriilor. Pentru că aşa este întotdeauna. La
sărbătorile mari ale Bisericii nu participă numai oamenii, ci şi cerul şi
pământul, şi cele de pe pământ şi cele din cer şi cele de sub pământ şi cele de
deasupra cerurilor (…)
Apostolii, dar şi trădătorul
E minunată Duminica de astăzi şi pentru
aceea că, o dată cu Domnul, în Ierusalim intră şi apostolii, o dată cu Domnul,
în Ierusalim intră şi femeile mironosiţe, dar în aceeaşi vreme este dureroasă
Duminica de astăzi pentru că mulţimea care strigă astăzi: „Osana, Fiul lui
Dumnezeu! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului!“ poartă
înlăuntrul său şi pe cei care vor striga numai peste câteva zile:
„Răstigneşte-L! Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!”. Intră Apostolii în Ierusalim,
dar intră şi trădătorul. Îl întâmpină cu bucurie pe Domnul cei care-L vor întrista
numai câteva zile mai apoi.
Deja Evanghelia de la Ioan citită astăzi ne atrage atenţia că, pe lângă Hristos, încă unul avea să cadă victimă sfatului căpeteniilor preoţilor, care se gândeau ca şi pe Lazăr să-l omoare, fiindcă din pricina lui mulţi dintre iudei plecau de la ei şi credeau în Iisus. Lazăr cel înviat din morţi se făcea apostol. Cel pierit se reîntorsese la Dumnezeu şi la viaţă, vorbindu-le tuturor de bucuria cea mare a învierii.
Puşi pe gânduri
Iată că exemplul acesta al lui Lazăr cel
înviat din morţi ar trebui să ne pună pe fiecare dintre noi pe gânduri pentru
că şi noi, înviaţi fiind, vom avea două şanse: fie să ne aşezăm cu Lazăr la
masă, Mariile şi Martele slujindu-ne după învierea noastră, fie să pierim şi să
ne asemănăm celor care astăzi strigă: „Osana! Fiul lui Dumnezeu!” iar mâine-L
înjură, Îl scuipă şi-L calcă-n picioare. Pentru a confirma că am dreptate şi că
astăzi casa noastră şi familia noastră şi Biserica noastră este Ierusalimul în
care intră Hristos, îmi vin în ajutor cuvintele Triodului de astăzi. Iată:
„Veniţi astăzi şi noi, tot Israelul cel nou, Biserica cea din neamuri, să
strigăm cu proorocul Zaharia: «Bucură-te foarte, fata Sionului, veseleşte-te,
fata Ierusalimului, că, iată, Împăratul tău vine la tine blând şi mântuind,
călare pe mânz de asin, fiul celui de sub jug. Prăznuieşte ca şi pruncii,
ţinând în mâini stâlpări de laudă. Osana Celui dintru înălţime! Bine este
cuvântat cel ce vine întru numele Domnului, împăratul lui Israel!»”
Cu Domnul intră în Ierusalim cel ce avea să pătimească, să moară şi să învie. Cei care, spun încă o dată, în dimineaţa Duminicii acesteia strigau: „Osana!” peste numai câteva zile vor striga: „Răstigneşte-L!”.
În fiecare zi
Noi n-avem voie să ne facem duplicitari.
N-avem voie să ne aliem cu cei care azi strigă „Osana!” iar mâine:
„Răstigneşte-L!”, cu cei care astăzi Îl întâmpină pe Domnul cu rugăciune, iar
mâine Îl ucid pe Domnul prin păcat. Hristos Domnul intră în inima fiecăruia
dintre noi călare pe mânzul asinei, altfel spus cu multă, multă smerenie, cu
multă dragoste, cu multă dorinţă de a face din noi părtaşi ai Învierii. N-ajunge
să strigăm numai astăzi: „Osana!“, nu ajunge să fii creştin numai pentru o zi,
iar a doua zi, sau în celelalte zile ale săptămânii să uiţi şi să-L răstigneşti
de fiecare dată pe Dumnezeu, ci trebuie să căutăm ca, o dată intrat în
Ierusalimul nostru intim, în sufletul nostru, Domnul şi Dumnezeul nostru să-Şi
găsească loc de odihnă, loc de Cină de Taină şi, mai cu seamă, să n-aibă în
acest loc de taină nici Ghetsimani şi nici Golgota pentru sudoarea de sânge,
pentru răstignire, pentru moarte şi pentru punere în mormânt.
Uniţi cu bucurie
Hristos Domnul mai face o minune astăzi,
intrând în Ierusalim: îi uneşte laolaltă pe toţi. Ierusalimul iese în
întâmpinarea Domnului, mulţime mare, unindu-i pe toţi care poate în ziua aceea,
cea dintâi a săptămânii, vor fi avut orice alte treburi. Ce lecţie ne dă Domnul
prin aceasta? Faptul că, atunci când vine Hristos în viaţa ta, trebuie să le
laşi pe toate celelalte şi să te pregăteşti, cu stâlpări de finic şi cu
bucurie, să-L întâmpini, strigând şi bucurându-te de venirea Lui. Nu ni se
spune că în mulţime erau neguţători sau că erau dascăli, sau că erau ştiu eu,
orice alt fel de lucrători. Ni se atrage atenţia că erau mulţi copii – şi cei
curaţi se bucură de Cel curat cu inima – şi ni se spune că era mulţime multă care
capătă identitate pentru că Hristos Domnul merge către ea, nu pentru că
mulţimea ar fi avut identitate.
Duplicitari
Domnul vine astăzi sau, de astăzi
începând, intră în linie dreaptă spre Patimă. Mânzul se va transforma în Cruce.
Hainele pe care oamenii le vor arunca înaintea intrării Domnului în Ierusalim,
pe cale, înaintea Lui, se vor transforma în dezbrăcări de haine în Vinerea cea
mare a Patimilor. „Osana“-ul de astăzi se va transforma în „Răstigneşte-l“de
Vineri. Bucuria aceasta se va transforma în delir, în nebunie, în crudă nebunie
şi în scuipări, atunci când Dumnezeu Însuşi a acceptat să fie în agonie,
pălmuit şi scuipat. Ramurile de finic se vor face, dacă vreţi, ţevi de trestie
ce vor împunge întotdeauna trupul lui Hristos, până la a doua Venire. Iar
bucuria aceasta se va transforma în nebunie, repet, într-o dureroasă nebunie,
oamenii neidentificând în Iisus Hristos pe Domnul şi Dumnezeul cel Întrupat, ci
pe unul care, iată, a mai făcut o minune care să ne bucure pe fiecare dintre
noi în parte şi, dacă tot a făcut El atâtea minuni, haideţi să ne permitem să‑I strigăm: „Dacă eşti Tu Dumnezeu,
mântuieşte-Te pe Tine!“ (…)
S-au mâniat
Evanghelia de la Matei ne atrage atenţia
că astăzi este şi începutul, cum am spus, Patimii Domnului, pentru că aşa se
încheie această povestire a Evangheliei de la Matei, spunând: „Şi văzând
arhiereii şi cărturarii minunile pe care le făcuse, şi pe copiii care strigau
în templu şi ziceau: «Osana Fiului lui David», s-au mâniat. Şi I-au zis: «Auzi
ce zic aceştia?» Iar Iisus le-a zis: «Da. Au niciodată n-aţi citit că din gura
copiilor şi a celor ce sug Ţi-ai pregătit lauda?»“
Pentru că nu pricepeau fariseii că înaintea lor nu era un om făcător de minuni, ci era Dumnezeu. Iar de n-ar fi strigat copiii, sigur ar fi strigat pietrele de pe drum. Şi de n-ar fi existat această bucurie a lor, sigur alţii s-ar fi bucurat de intrarea în Ierusalim a Domnului.
Tot Evanghelia de la Matei ne dă un alt final şi ne spune că, după ce a intrat în Ierusalim, în această grandoare, în această zi, cea mai grandioasă din punct de vedere omenesc, pentru Hristos, deci după aceea, lăsându-i, a plecat din Ierusalim în Betania şi a rămas noaptea acolo. Hristos intră în Ierusalim şi iese din Ierusalim, întorcându-Se în Betania minunii Învierii lui Lazăr din mormânt.
Binecuvântare
Domnul, de fiecare dată ştie când minţim
strigându-I: „Osana!“, El are nevoie de noi ca oameni care strigă: Osana! din
tot sufletul şi din tot cugetul nostru. N-are nevoie de noi farisei. N-are
nevoie de noi să-I strigăm: Osana Fiul lui David!, dar prin faptele noastre
să-L răstignim. N-are nevoie de noi să-I strigăm Osana Fiul lui David! dar
altundeva, în afară de templu. Repet, Evanghelia de la Matei ne spune că
pruncii strigau în templu: „Osana, Fiul lui David“, nu aiurea, nu pe străzi, nu
în colţuri îndoielnice, nu în locaşuri făcute alandala şi gândite doar pentru
bunuri necesare vieţii acesteia pământeşti, sau doar pentru câştiguri
pământeşti, doar pentru fală şi realizarea unor orgolii. „Osana, Fiul lui
David! Cu adevărat, bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului!“
pentru că spusese Domnul Hristos că El nu vine în numele Lui, ci în numele
Tatălui Care L-a trimis. Cu alte cuvinte, Duminica de astăzi este binecuvântarea
pe care noi o adresăm cerului că ni L-a trimis pe Fiul Său, pe Iisus Hristos,
Domnul şi Dumnezeul nostru.
Începutul Patimilor
Astăzi este Duminica începutului
Patimilor Mântuitorului. Vorbeam despre multele profeţii care se făcuseră
despre Mântuitorul şi vreau să închei cuvântul de astăzi prefaţând, dacă vreţi,
întreaga Săptămână a Patimilor, citind din psalmul 21, care începe astfel:
„Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, ia aminte la mine, pentru ce m-ai părăsit?” Vă
aduceţi aminte. Sunt cuvintele acelea de pe Cruce: Eli, Eli, lama sabahtani?
Departe sunt de mântuirea mea cuvintele greşelilor mele. „Dumnezeul meu, striga-voi ziua şi nu vei auzi, şi noaptea şi nu Te vei gândi la mine. Iar Tu întru cele sfinte locuieşti, lauda lui Israel”.
Psalmul 21
Şi iată ce ne spune aceeaşi Evanghelie,
aceeaşi Evanghelie a Psalmilor, n-am greşit, Evanghelia Psalmului 21, câteva
versete mai jos:
„Înconjuratu-m-au viţei mulţi, tauri graşi m-au împresurat. Deschis-au asupra mea gura lor, ca un leu ce răpeşte şi răcneşte. Ca apa m-am vărsat şi s-au risipit toate oasele mele. Făcutu-s-a inima mea ca ceara ce se topeşte în mijlocul pântecelui meu. Uscatu-s-a ca un vas de lut tăria mea, şi limba mea s-a lipit de cerul gurii mele şi în ţărâna morţii m-ai pogorât. Că m-au înconjurat câini mulţi, adunarea celor vicleni m-a împresurat“. Şi auziţi! Parcă suntem în Vinerea Mare: „Străpuns-au mâinile mele şi picioarele mele. Numărat-au toate oasele mele, iar ei priveau şi se uitau la mine. Împărţit-au hainele mele loruşi şi pentru cămaşa mea au aruncat sorţi. Iar Tu, Doamne, nu depărta ajutorul tău de la mine, spre sprijinul meu ia aminte”.
Pururea: „Osana!“
Întotdeauna aşa trebuie să privim
Duminica Floriilor: ca un prilej de bucurie, pentru că, iată, înfloreşte Patima
lui Hristos; dar şi ca un prilej de teamă, pentru că, o dată cu Apostolii, în
Ierusalim a intrat şi trădătorul, şi o dată cu copiii care strigau: „Osana”, în
templu, în templul minţii lor, fariseii şi căpeteniile preoţilor strigau:
„Răstigneşte-L!”.
Între Apostoli şi trădător, între „Osana” şi „Răstigneşte-L!” nu există cale de mijloc; şi cei care vrem cu adevărat să fim ai lui Hristos trebuie să învăţam de la Apostoli să intrăm cu Domnul în Ierusalim şi să strigam pururea: „Osana!” „Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului!” Amin.
Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula,
din „Cântare de biruinţă cântând“
Editura «Oastea Domnului»
Evanghelia de la Ioan 12, 1-18
„Deci, cu şase zile înainte de Paşti,
Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, cel pe care îl înviase din morţi. Şi
I-au făcut acolo cină şi Marta slujea. Şi Lazăr era unul dintre cei ce şedeau
cu El la masă. Deci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mult preţ, a
uns picioarele lui Iisus şi le-a şters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut
de mirosul mirului. Iar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea
să-L vândă, a zis: «Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari
şi să-l fi dat săracilor?»
Dar el a zis aceasta nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga, lua din ce se punea în ea.
A zis deci Iisus: «Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. Că pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna».
Deci mulţime mare de iudei au aflat că este acolo şi au venit nu numai pentru Iisus, ci să-l vadă şi pe Lazăr, pe care-l înviase din morţi. Şi s-au sfătuit arhiereii ca şi pe Lazăr să-l omoare, căci, din cauza lui, mulţi dintre iudei mergeau şi credeau în Iisus.
A doua zi, mulţime multă, care venise la praznic, auzind că Iisus vine în Ierusalim, au luat ramuri de finic şi au ieşit în întâmpinarea Lui şi strigau: Osana! Bine cuvântat este Cel ce vine întru numele Domnu-lui, Împăratul lui Israel!
Şi Iisus, găsind un asin tânăr, a şezut pe el, precum este scris: «Nu te teme, fiica Sionului! Iată Împăratul tău vine, şezând pe mânzul asinei».
Acestea nu le-au înţeles ucenicii Lui la început, dar când S-a preaslăvit Iisus, atunci şi-au adus aminte că acestea erau scrise pentru El şi că acestea I le-au făcut Lui.
Deci da mărturie mulţimea care era cu El când l-a strigat pe Lazăr din mormânt şi l-a înviat din morţi.
De aceea L-a şi întâmpinat mulţimea, pentru că auzise că El a făcut minunea aceasta.“
De nenumărate ori ni se spune în Evanghelia de astăzi, fie printre rânduri, fie chiar clar, că Domnul nu era întâmpinat neapărat pentru că vestise bine Împărăţia lui Dumnezeu sau pentru că făcuse mulţime de alte minuni înainte, ci mai cu seamă pentru că, auziţi: din mulţime, iudeii au aflat că este acolo şi au venit „nu numai pentru Iisus, ci să-l vadă şi pe Lazăr, pe care-l înviase din morţi“. Evanghelia însăşi se termină: „Deci da mărturie mulţimea care era cu El când l-a strigat pe Lazăr din mormânt şi l-a înviat din morţi. De aceea L-a întâmpinat mulţimea, pentru că auzise că El a făcut minunea aceasta“.
Învierea lui Lazăr, cea pe care am prăznuit-o cu o zi înainte, în Sâmbăta numită a lui Lazăr (n.r. – sâmbătă 11 aprilie), este ultima etapă a învierilor pe care Domnul le face pentru a-i obişnui pe oameni măcar cu ideea că se poate învia din morţi (…)
Deja Evanghelia de la Ioan citită astăzi ne atrage atenţia că, pe lângă Hristos, încă unul avea să cadă victimă sfatului căpeteniilor preoţilor, care se gândeau ca şi pe Lazăr să-l omoare, fiindcă din pricina lui mulţi dintre iudei plecau de la ei şi credeau în Iisus. Lazăr cel înviat din morţi se făcea apostol. Cel pierit se reîntorsese la Dumnezeu şi la viaţă, vorbindu-le tuturor de bucuria cea mare a învierii.
Cu Domnul intră în Ierusalim cel ce avea să pătimească, să moară şi să învie. Cei care, spun încă o dată, în dimineaţa Duminicii acesteia strigau: „Osana!” peste numai câteva zile vor striga: „Răstigneşte-L!”.
Pentru că nu pricepeau fariseii că înaintea lor nu era un om făcător de minuni, ci era Dumnezeu. Iar de n-ar fi strigat copiii, sigur ar fi strigat pietrele de pe drum. Şi de n-ar fi existat această bucurie a lor, sigur alţii s-ar fi bucurat de intrarea în Ierusalim a Domnului.
Tot Evanghelia de la Matei ne dă un alt final şi ne spune că, după ce a intrat în Ierusalim, în această grandoare, în această zi, cea mai grandioasă din punct de vedere omenesc, pentru Hristos, deci după aceea, lăsându-i, a plecat din Ierusalim în Betania şi a rămas noaptea acolo. Hristos intră în Ierusalim şi iese din Ierusalim, întorcându-Se în Betania minunii Învierii lui Lazăr din mormânt.
Departe sunt de mântuirea mea cuvintele greşelilor mele. „Dumnezeul meu, striga-voi ziua şi nu vei auzi, şi noaptea şi nu Te vei gândi la mine. Iar Tu întru cele sfinte locuieşti, lauda lui Israel”.
„Înconjuratu-m-au viţei mulţi, tauri graşi m-au împresurat. Deschis-au asupra mea gura lor, ca un leu ce răpeşte şi răcneşte. Ca apa m-am vărsat şi s-au risipit toate oasele mele. Făcutu-s-a inima mea ca ceara ce se topeşte în mijlocul pântecelui meu. Uscatu-s-a ca un vas de lut tăria mea, şi limba mea s-a lipit de cerul gurii mele şi în ţărâna morţii m-ai pogorât. Că m-au înconjurat câini mulţi, adunarea celor vicleni m-a împresurat“. Şi auziţi! Parcă suntem în Vinerea Mare: „Străpuns-au mâinile mele şi picioarele mele. Numărat-au toate oasele mele, iar ei priveau şi se uitau la mine. Împărţit-au hainele mele loruşi şi pentru cămaşa mea au aruncat sorţi. Iar Tu, Doamne, nu depărta ajutorul tău de la mine, spre sprijinul meu ia aminte”.
Între Apostoli şi trădător, între „Osana” şi „Răstigneşte-L!” nu există cale de mijloc; şi cei care vrem cu adevărat să fim ai lui Hristos trebuie să învăţam de la Apostoli să intrăm cu Domnul în Ierusalim şi să strigam pururea: „Osana!” „Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului!” Amin.
din „Cântare de biruinţă cântând“
Editura «Oastea Domnului»
Dar el a zis aceasta nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga, lua din ce se punea în ea.
A zis deci Iisus: «Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. Că pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna».
Deci mulţime mare de iudei au aflat că este acolo şi au venit nu numai pentru Iisus, ci să-l vadă şi pe Lazăr, pe care-l înviase din morţi. Şi s-au sfătuit arhiereii ca şi pe Lazăr să-l omoare, căci, din cauza lui, mulţi dintre iudei mergeau şi credeau în Iisus.
A doua zi, mulţime multă, care venise la praznic, auzind că Iisus vine în Ierusalim, au luat ramuri de finic şi au ieşit în întâmpinarea Lui şi strigau: Osana! Bine cuvântat este Cel ce vine întru numele Domnu-lui, Împăratul lui Israel!
Şi Iisus, găsind un asin tânăr, a şezut pe el, precum este scris: «Nu te teme, fiica Sionului! Iată Împăratul tău vine, şezând pe mânzul asinei».
Acestea nu le-au înţeles ucenicii Lui la început, dar când S-a preaslăvit Iisus, atunci şi-au adus aminte că acestea erau scrise pentru El şi că acestea I le-au făcut Lui.
Deci da mărturie mulţimea care era cu El când l-a strigat pe Lazăr din mormânt şi l-a înviat din morţi.
De aceea L-a şi întâmpinat mulţimea, pentru că auzise că El a făcut minunea aceasta.“
.jpg)
